Mesaj catre omenire

Bună! Mă numesc Pământ! Probabil ai auzit de mine. Am mai multe nume: Pământ, Terra, mama natură, planetă, corp ceresc. În Univers, sunt doar un corp ceresc între milioane altele; în Sistemul Solar sunt o planetă, însa pentru tine sunt “casă”. De 4500 de milioane de ani, atunci când am zărit pentru prima dată Universul, formată doar din “praf de stele”, m-am simţit privilegiată. Mi-am promis că o să supravieţuiesc şi o să îmbogăţesc tainele infinitului. Drumul până în prezent a fost unul greu, dificil; am avut parte atât de evenimente fericite, cât şi de numeroase dezastre şi calamităţi. Am supravieţuit Epocii de gheaţă, impactului cu asteroizi şi comete, ştiind că eforturile mele vor fi răsplătite. Astfel, am continuat să evoluez pentru ca ei, oamenii, fiii mei, să aibă parte de tot ce este mai bun. Însă… lor nu cred că le voi supravieţui. Le-am oferit munţii ca străjeri, pentru a realiza cât de “mici” sunt ca formă fizică, dar cât de nemarginiţi sufleteşte pot fi; le-am oferit cerul pentru a vedea o mică parte din universul care le-a dat viaţă şi, totodată, pentru a le alunga singurătatea; le-am dăruit oceanul plin de vietăţi, pentru a întelege ca frumuseţea constă în diversitate; am zămislit pentru ei vântul, ca să mă poată auzi şi simţi alături de ei; am făurit zăpada pentru a le bucura inimile copiilor şi ca să le aduc aminte adulţilor de zilele lipsite de griji. Totul..am făcut pentru ei tot ce am putut. Le-am dăruit toate comorile mele şi ce am avut mai de preţ. Un singur lucru i-am rugat: să nu se distrugă, distrugandu-mă. Nu să o facă pentru mine, ci pentru ei, pentru viitorul lor ca fiinţe superioare din Univers. Însă nu vor să mă asculte. Le-am trimis semne, pentru a realiza că pot trăi bine utilizând şi alte susrse de energie. Am trimis vântul pentru a-şi produce energie electrică fără să-mi blocheze “venele” cu barajele lor uriaşe. M-am poziţionat apropae de Soare pentru a putea prelua căldura lui, ca să nu-mi extragă toată seva şi tot sufletul din solul plin de resurse. Le-am dat păduri şi parcuri pentru a avea unde să-şi petreacă timpul liber şi pentru a avea unde să stea la umbră vara, dar ei nu au înţeles rostul acestora şi defrişează încontinuu, fără să se gândească la urmări. Le-am oferit materiale reciclabile care le pot folosi de foarte multe ori, dar ei aleg să le arunce după prima utilizare, nepăsându-le că astfel distrug şi poluează.

Dacă aş fi locuită de 100 de oameni, păstrând proporţiile reale, situaţia ar arăta astfel:

-ar fi 57 asiatici, 21 de europeni, 14 americani şi 8 africani;

-52 de femei şi 48 de bărbaţi;

-30 albi şi 70 de altă rasă;

-6 persoane ar deţine 59% din averea lumii şi toţi ar fi din SUA;

-80 ar avea condiţii proaste de viată;

-70 ar fi analfabeţi;

-50 ar fi subnutriţi;

-1 ar muri;

-2 s-ar naşte;

-unul ar avea un computer;

-unul singur ar avea studii superioare.

Dacă te vei uita astfel la lumea noastră, vei vedea ce mare nevoie avem de solidaritate, înţelegere, răbdare şi educaţie.
Gândeşte-te la asta!
Dacă azi de dimineaţă te-ai trezit sănătos, esti mai fericit decât 1 milion de oameni care nu o să mai apuce săptămâna următoare.

Dacă ai supravieţuit unui război, singurătăţii într-o celulă, agoniei torutii, foametei eşti mai fericit decât 500 de milioane de oameni din această lume.

Dacă poţi intra să te rogi într-o biserică/ moschee fără teama de fi închis sau ucis, eşti mai fericit decât 3 miliarde de oameni din lume.

Dacă ai mâncare în frigider, haine şi încălţări, ai un pat şi un acoperiş, eşti mai bogat decât 75% din oamenii acestei lumi.

Dacă ai un cont în bancă, bani în portofel şi ceva monede în puşculiţă, te numeri printre cei 8% oameni din lume care o duc bine.

Şi, totuşi, câţi dintre cei care au un trai decent, o casă sau mâncare pe masă, se gândesc să recicleze? Câţi dintre cei care au posibilitatea de a face o diferenţă acţionează? Câţi se gândesc la ziua de mâine şi le pasă de mediul înconjurător? Câtor oameni le pasă de mine? Prea puţini pentru schimbările care deja se petrec… Şi, poate, prea târziu… 

I-am rugat de atâtea ori, le-am trimis vântul ca mesager să îi avertizeze. Dar… prea puţini au ascultat. Pretind că au de întreprins activităţi mult mai importante pentru viaţa lor socială şi familială. Însa, ceea ce nu înţeleg ei, este că fiecare minut contează. Aici! Acum! Ceva poate fi schimbat! Este nevoie doar de atitudine şi de puţină voinţă. Eu am aşteptat aproape 4,5 de miliarde de ani, 54 de miliarde de luni, 1620 de miliarde de zile ca să le creez condiţiile propice dezvoltării lor, dar ei, nu îmi “dedică” din timpul lor nici măcar un minut. Au revoluţionat industria, au dezvoltat comerţul, au construit megalopolisuri, însă, pentru aceasta au tăiat păduri, fară să replanteze copaci, au distrus ecosisteme fără să se gândească în ce fel va fi afectat mediul înconjurător, au vânat, au pescuit excesiv, fără să îşi dea seama câte mii de specii vor fi în pericol de dipariţie. S-au separat în sute de naţiuni, când, în fond, au aceeaşi esenţă; au trasat graniţe, au condus războaie şi s-au întrecut în tehnologii. La ce folos, că acum nu mai contează? Gheţarii ce vegheau lumea de la Polul Nord încep să se topească… schimbările climatice sunt din ce în ce mai vizibile, tornadele, furtunile de zăpadă, inundaţiile fiind tot mai dese… aerul este din ce în ce mai poluat, iar planeta în cadere liberă către abis.

Din păcate, cu fiecare moleculă de dioxid de carbon emisă în atmosferă, cu fiecare sticlă sau hârtie aruncată în ape, cu fiecare copac tăiat.. ma sting, încet, în fiecare zi. Încă mai sper într-o minune… poate că, mai există oameni pentru care toate astea contează, care vor să lase moştenire viitoarelor generaţii o planetă “verde”. Aştept, în orice moment, un ajutor, cât de mic. Fiecare poate face diferenţa, iar împreună, dacă ne unim forţele, vom face ceva măreţ, ne vom salva. Nu fi indiferent, căci, ceasul bate în continuare. În curând va fi prea tarziu… Tic-Tac, Tic-Tac…